Acasă » 2015 » Ianuarie » 29 » un sărut şi două bilete spre paradis

de Pascal Cristian
20:20
un sărut şi două bilete spre paradis

Învăţasem un lucru foarte important în cei 20 de ani de când activam pe piaţa amoroasă, în calitate de afemeiat vanitos şi prosper, şi anume că niciodată nu e cazul să disperi atunci când una nu pune botul, nici la propriu şi nici la figurat, asta pentru că, atunci când vine vorba de femei, zeii sunt darnici cu cei care chiar le doresc şi le iubesc cu adevărat. 
Eram unul dintre ei aşa că nu mi-am făcut prea multe griji în ziua în care m-am trezit pe un trotuar murdar, urât şi rece, cu puţinele bunuri pe care le aveam, prăbuşindu-mi-se toate în cap de la ultimul etaj al unui bloc masiv de gheaţă, în care locuisem alături de o femeie de piatră până în urmă cu câteva minute, când a realizat că s-a săturat de mine până peste cap.

Copil, copil, dar haine rele şi obiecte contondente au început să zboare pe fereastră în timp ce eu îmi căutam speranţa prin iarba verde care acoperea discret umărul stâng al trotuarului. M-am descurcat cu cămăşile, cu pantalonii şi cu pălăriile, am făcut faţă chiar şi cărţilor groase şi valizei de lemn, dar în momentul în care, însoţită de mesajul „eşti un scriitor bolnav şi o curvă fără pereche!”, maşina de scris m-a lovit fix în frunte, m-am prăbuşit în toată frumuseţea mea într-o prăpastie plină cu papanaşi de pasiune şi am avut o mică revelaţie:

A sosit timpul să îmi iau o vacanţă şi să plec în jurul lumii! Vreau să cuceresc pe rând toate capitalele şi toate continentele cu tot cu toate coţofanele şi toate căţelele care coabitează în ele! Vreau să răspândesc iubirea pe tot globul şi apoi să scriu despre asta!

Ce bine mi-ar sta mie pe prispa unei colibe din Mexic, cu o fedora din paie aruncată neglijent pe creştetul geniului meu, într-o cămaşă albă şi lungă de in, cu picioarele goale, cu mintea şi sufletul deschise, cu o ţigară fără filtru şi chimicale în colţul gurii, cu buzele încă arzând după atingerea unei Carmen, Lorena sau Morena cu părul negru şi creţ şi cu rochiţă colorată, cu valurile oceanului alintându-mi tălpile şi cu o briză de mariachi alintându-mi timpanele… Şi toate astea, lângă o maşină de scris…

Oare cât de bine mi-ar fi într-un costum subţire de vară, croit după măsurile mele de un mare maestru al Sartoriei din Napoli, cu o frunză de dolce far niente prinsă în panglica pălăriei, cu o pereche de pantofi uşori păşind prin iarba podgoriilor din Toscana, cu o eşarfă de fericire la gât şi cu sufletul între sănii delicioşi ai unei Gabriella, Sophia sau Giovanna, sorbind limoncello din chitara lui Eros Ramazzotti… şi scriind apoi despre asta, în linişte, în umbra Vezuviului… La vita e bella!

Câte je t’aime’uri aş avea pe buze, cutreierând Parisul pe o bicicletă, ţanţoş şi glorios pe sub Arcul de Triumf, de pe Champs Elysses până în Place Pigalle, din Grădinile Luxembourg până în Piaţa Concorde, cu talentul lui Henry Miller în buzunarul mic al pantalonilor suflecaţi până deasupra gleznelor, evlavios la Notre-Dame şi păcătos la Moulin Rouge, cu luminile turnului Eiffel prin păr, cu Camembert şi Chardonnay pe aceeaşi măsuţă cu maşina de scris romanul vieţii mele, cu toate visele oglindindu-mi-se în Sena, cu o Brigitte, Charlotte sau Edith, închizând încă un lacăt pe Pont des Arts, mort de beat lângă mormântul lui Morrison, gură-cască prin Luvru sau pierde-vară prin grădinile de la Versailles.

Moscova, pregăteşte-te că vin! Aşteaptă-mă cu o Nataşa în blănuri scumpe şi cu o Tatiana scăldată în vodcă! O să dansez gol prin Piaţa Roşie, o să mă maimuţăresc printre turnurile Kremlinului şi o să iubesc toate balerinele din Teatrul Balşoi. O să dansez kazachok cu Fraţii Karamazov şi o să fac pe Idiotul, o să îmi dresez Demonii citindu-le Crimă şi pedeapsă, apoi o să mă îmbăt cu Dostoievski şi o să facem o orgie cu cea mai depravată matrioşkă. Şi când o să ne trezim, vom scrie împreună…. Sau va scrie doar el, iar eu îi voi dicta…

Pamplona! Iată-mă călare pe tauri furioşi! O să fug de tine până în Ibiza şi aici o să adorm pe o plajă plină de cocaină şi trupuri apetisante! Casablanca! Puştoaico, m-am îndrăgostit de tine încă dinainte să văd filmul care îţi poartă numele! Ăsta e începutul unei frumoase prietenii, dar mă grăbesc la Calcutta! Vreau să descopăr India secretă a lui Eliade! Trebuie să fug la Hollywood! Un individ pe nume Tarantino mi-a propus să facem un film împreună, un film bazat pe jurnalul meu de călătorie, jurnal intitulat „Îţi mulţumesc Jules Verne pentru toate locurile minunate prin care m-ai purtat în timpul copilăriei”. Bineînţeles, din motive comerciale, filmul va purta un alt nume, cel mai probabil „Aventurile lui Habarnam cine este acest Pascal dar scrie tare bine!”. Hollywood-ul îmi va oferi apoi şi o statuie şi o stea pe un bulevard al celebrităţilor. Chiar şi aşa, îl voi părăsi şi mă voi retrage în Elveţia. Aici voi mânca multă ciocolată şi voi face pace cu toată lumea.

Cu astfel de gânduri m-am oprit, câteva minute mai târziu, în faţa unei agenţii de voiaj prin ale cărei ferestre colorate şi decorate cu fel şi fel de oferte şi destinaţii exotice, am reuşit să zăresc ceea ce se contura a fi o siluetă suplă a fericirii pe care o căutăm deja de prea mult timp. 
Mi-am aprins o ţigară pentru că, sincer să fiu, aveam ceva emoţii, mai ales că era prima dată când intram într-o astfel de agenţie, deşi călătorisem mult până atunci, dar mereu cu gândul şi numai pe aripi de păsări migratoare. 
Deschid uşa timid şi păşesc înăuntru. Sunt cu privirea în pământ ca orice om de rând şi cu frică de Dumnezeu. Podeaua este acoperită cu o mochetă verde iar la capătul ei zăresc picioarele unui birou şi lângă el, ochii îmi sunt prinşi în capcana întinsă de o pereche de pantofi cu tocuri înalte, de culoarea cerului spre care se ridicau parcă şi picioarele bronzate şi apetisante ale celei care mă întâmpina cu cel mai dulce glas pe care îl auzisem vreodată: 
Bună ziua! Cu ce va pot ajuta? În primul rând, vă rog să nu vă faceţi griji, toţi bărbaţii se emoţionează şi îşi pierd minţile în prezenţa mea! 
Cu privirea încă în jos, dar puţin mai ridicată, atât cât să îi văd şoldurile care-mi zâmbeau provocator dintr-o fustiţă scurtă şi fermecătoare, i-am răspuns fără să mai stau pe gânduri: Aş vrea un bilet spre vulcanul de extaz fierbinte dintre coapsele dumneavoastră! Să fie un bilet doar dus şi all-inclusive! Îmi doresc să rămân acolo pentru totdeauna! 
Poftim? Ce aţi spus? Cred că nu v-am auzit bine! Îmi răspunde ea în timp ce eu îmi mai ridic puţin privirea şi, văzându-i talia subţirică de viespe şi sânii fermi şi dulci că doi pepenaşi galbeni, încerc să repar elegant situaţia: 
Înainte să facem actele, vă rog, aş vrea să fac şi o scurtă escală pe această insulă minunată şi să-i gust toate comorile, începând de la plaja din jurul buricului şi terminând cu sfârcurile celor două dealuri atât de perfect sculptate! 
Domnule, o să schem paza şi o să va dau afară, îmi spune din nou, parcă puţin enervată de poezia fanteziilor mele. Mă simt vinovat pentru neplăcerile create, aşa că îmi ridic cu totul privirea din pământ, hotărât să îmi cer scuze şi apoi să fug cu coada între picioare, dar văzându-i buzele atât de proaspete şi de senzuale, văzându-i ochii şi pierzându-mă în strălucirea lor, mă arunc în genunchi şi încep să o implor: 
Vreau doar un sărut, un sărut dulce şi prelung, şi două bilete, doar dus, spre paradis!!!

Categorie: Proză | Vizualizări: 96 | Adăugat de: Bucovina | Tag-uri: Pascal Cristian | Rating: 5.0/2
Intrări de același autor:
Total comentarii : 1
avatar
0
1
savuros text, delicioasă scriitură, un minunat talent, cucare orice întălnire e o încântare.
la mai departe, la cât mai departe, domnule Pascal Cristian!
avatar