Acasă » 2012 » Decembrie » 5 » semne de răşină

de Viorel Gongu
13:51
semne de răşină

Vin zorii trişti, ca-n prag de asfinţit,
Mierea din raze are gust de ceară.
Singurătăţi de lup bătrân, tacit
Se întrupează-n mine-ntâia oară.
Dinţii-n apus se zbat între gingii
Şi ele-s obosite să mai ţină,
Limba albită-n revărsări târzii
Stă, ca o mână flască, după crimă.
Din raza de răşină curge-un gând
Ce parcă l-am trăit încă odtă,
Prin ochi de lună, parcă alergând,
Văd prefirate umbre vechi, în roată.
Din rădăcină, azi, abea mă rup,
Cu gust de ultim pentru prima oară,
Oasele mele-n urlet cintă: lup
Mai sunt şi astăzi ! încă nu e seară!
Mirosul, treaz, mi-e astăzi, ca demult,
Urechea săgetează frunze roşii,
Prin unghii grele inima mi-ascult,
Zvicnind, ca-n tocănitul lor, cocoşii.
Clipa s-a spart chemându-mă prelung
Spre-un ţel roşcat cu coarne cât pădurea;
E visul meu de-o viaţă!…îl ajung
Cu colţii albi, tăişul cât pădurea.
x
În coarne, inima s-a strâns în roi,
Le simt de parcă-n primavara urcă.
Copitele, infipte în noroi,
Sunt grele, ca trecând deja în stâncă.
Capul mi-e greu de raze până jos,
Pâraele, din mine, se încheagă,
Mă strânge toamna albă-n cuib de os.
Simt noduri mari ce-n cercuri se dezleagă.
Chemări de ciută nu le mai aud,
Din nări imi curg alene foi uscate.
Ochii mâncaţi, ca florile de dud,
Îi simt tociţi, aproape jumătate;
Din ei, prelinse, vise se aştern
Şi stau tăcute, cuvioase-n strană,
Ciopoare moarte-n mine-ncet se cern,
Pe ele şi pe mine, ca pe-o rană.
Prin roş şi galben, fulger cenuşiu
Se vede, picurat a izbăvire,
Ridic din vise ochii şi….îl ştiu:
E fuga mea şi-a lui, fără sfârşire.
Apusul fugii noastre şi în doi,
Cu ochi pe ochi şi vis pe vis…tăcere…
Prin pietre sparte iarna urcă-n noi,
Ca preotul, altarul, la-nviere.
Văd licărul din colţi şi îl aştept…
Se-nalţă-n salt…şi-l vad pios cum ninge,
Cu ochi răciti, cu capul rupt, în piept,
Cade foşnind şi viaţa ni se stinge.
x
Pădurea frunţii cade peste lup
Şi ochii lor se-ngemănează-una
Rar, zodiile ninse se-ntrerup,
Din frunze arse răsărind, ca luna.
Bradul tăcut e semn, la somnul lor
Lumânărind în noapte ca o vină,
Din ochii lui, pe trunchi, încet cobor
Prelinse picuri, lacrimi de răşină.

Categorie: Poezie | Vizualizări: 768 | Adăugat de: Bucovina | Tag-uri: Viorel Gongu | Rating: 0.0/0
Intrări de același autor:
Total comentarii : 0
avatar