Acasă » 2017 » Ianuarie » 19 » Poezii

de Claudia Mitră
11:00
Poezii



ZBOR CAPTIV

O sută de cuvinte nerostite
şi tot atâtea zâmbete ce nu şi-au luat zborul.
Tăcere. Lacăt imens pe buzele crispate,
pe sufletele noastre ferecate,
cândva deschise spre lumină.
Regrete. Târzii şi obosite.
Pentru o sută de cuvinte nerostite
şi tot atâtea zâmbete ce nu şi-au luat zborul.

TU

Tu încă mai locuieşti acolo,
într-un colţ de suflet,
aşa cum erai de fapt,
fără adaos de amintiri.
Lasă-mă să te mângâi
cu degete de ploaie.
Noaptea din ochii tăi e prea amară,
prea rece ....ca o noapte polară.
În ceasurile pustii ale iernii,
îmi doresc să te-ascult.
Sunt aici.
Mă sfâşie tăcerea ta.
Eu doar sunt aici. Şi vreau să te ascult.

MERCANTILI

La taraba improvizată a lumii
se negociază sentimente.
Prietenia şi Iubirea sunt la mare preţ,
pentru că aproape nu se mai găsesc.
Speranţa e şi ea la mare căutare,
laolaltă cu Adevărul şi Binele.
Sunt exponate din ce în ce mai rare.
Am văzut şi câteva suflete lăsate amanet,
Prăfuite, uitate în soare.
În imense cutii de carton,
aranjate ca la paradă
se lăfaiau trufaşe Tristeţea, Lăcomia şi Ura,
aşteptând amatorii de chilipiruri.
În târgul de iluzii al lumii , totul e de vânzare.
Universul ne zâmbeşte ironic. Atât de mult să ne fi schimbat oare?
TOAMNĂ
Ştiam că vei pleca,
dar nu aşa curând.
Ce aş putea să fac?
Să te păstrez un timp în mine?
O zi, un ceas sau poate două.
Nu ştiu.
Dar astăzi nu mai e nici o’ndoială
S-a tras cortina-n cerul tău.
Privesc şi-atât. Afară plouă.
Şi toamna m-a lovit grăbită-n tâmplă,
cu prima frunză ruginie.

NOAPTE ALBĂ

Noapte albă.
Se făcea că m-aruncam
din cer către tine.
Îmi spuneai să nu-mi fie teamă,
că iubirea ţine loc de aripi.
Tu ai să mă prinzi
şi va fi bine.
Atunci...am închis ochii,
m-am înălţat pe vârful picioarelor,
sărind de pe lună.
Pluteam însă nu te-am mai zărit.
Tu nu mai erai acolo.
N-ai mai vrut să aştepţi,
sătul
de-atâtea salturi în gol.
M-am izbit de urma paşilor tăi.
Inima s-a făcut ţăndări.
Noapte albă.
Din când în când, cineva pune flori.

ACUM

Am devenit eu
purtându-mi rănile la vedere.
Cele trecute.
Despre viitor nu ştiu încă nimic.
Nici n-ar trebui.
ACUM este tangibil.
Ca o picătură de sânge.

MÂINILE TALE

Mâinile tale sunt aici, mirate,
Iubindu - mă în lumina lunii.
Şi buzele tale sunt aici, însetate de dor,
mă gustă hai-hui, în nesfârşită dorinţă.
Dar mai ales... tu eşti aici,
cu mine, lângă mine,
în nopţi şi zile de dragoste.

TOATE ACESTE LUCRURI

Poeţilor li se va ierta, întotdeauna, tot.
Nopţile îmbâcsite de fum,
pierdute în cartiere de la marginea oraşului,
scrisorile de dragoste compuse pe genunchi
pentru femeile altora,
melancoliile sinucigaşe,
pânzele de paiajen de la tocul uşii,
teoriile existenţiale scrise pe şerveţele
motolite
şi florile rupte, în treacăt, din grădina publică.
Toate aceste lucruri li se vor ierta poeţilor
pentru că ei trăiesc şi mor,de fiecare dată, singuri.
Categorie: Poezie | Vizualizări: 148 | Adăugat de: Bucovina | Tag-uri: Claudia Mitră | Rating: 5.0/1
Intrări de același autor:
Total comentarii : 0
avatar