Acasă » 2012 » Decembrie » 28 » O frunză purtată de vânt

de Irina Lucia Mihalca
21:53
O frunză purtată de vânt

Iubirea şi moartea!

Singura moarte dulce este din iubire,

în rest nimic, toate implică un ritual şi uitare.

Iubirea nu există,

există doar o continuă căutare a ei!

Un vis, în rest suntem pe-aproape

sau doar e în noi,

pe diferite scări, de la om la om!

Simţiri rare,

dulci asperităţi, să le simţi când le atingi!

Din abisuri urci cu noaptea

care-ţi coboară pe umeri, înfiorându-mă,

Vrei să-ţi simt atingerile?

Este un ideal, umbroasa mea! Un centru de greutate-mi dai,

Închid ochii

şi-o frunză purtată de vânt simt că sunt! Umbroasă?

Da, un om cu umbră

– un om care vine şi pleacă, dar rămâne umbra lui,
te cuprinde definitiv, este în tine, cu tine!

O rază de lumină

care-a străpuns universul te înconjoară.

Prin jocul destinului,

– blestemul primului păcat se supune –

întunericul se risipeşte, pe podul de săbii,

cu fiecare respiraţie,

cu fiecare gând, şoaptă, privire,

cu fiecare cuvânt, cu fiecare înţelegere.

Spre lumina din noi urci,

acolo unde

nimic nu se poate ascunde,

acolo unde

totul se vede – neantul adâncurilor,

spaima şi frica,

incendiare dorinţi, patimi şi cerul de stele –

prin picăturile de nu şi da,

prin vânturile ce ne răscolesc profund emoţiile

atârnate de pleoape

care-şi aşteaptă tăcute zborul spre moarte.

Din ochii visului şi taina luminii,

în palmă-ţi cad lacrimi, cuminţi înşirate,

iar noi,

pironiţi printre cuvinte de iubire şi dor

agonizăm în spirala zbaterii ochiului stins de soartă.

Categorie: Poezie | Vizualizări: 84 | Adăugat de: Bucovina | Tag-uri: Irina Lucia Mihalca | Rating: 5.0/1
Intrări de același autor:
Total comentarii : 0
avatar