Acasă » 2012 » Ianuarie » 26 » Meandre 22

de Viorel Gongu
22:09
Meandre 22

Florentina era agitată. A doua zi urma să aibă inspecţie, la şcoală.
Mihai a călcat un şorţuleţ, a călcat fundele şi a pus-o pe Florentina să-i ţină degetele să poată face pampoanele. Fata a făcut baie şi tatăl i-a uscat părul, lung, negru şi creţ, cu feonul, apoi a pieptănat-o şi am periat-o îndelung. Au mai stat amândoi în sufragerie şi au citit: ea, „mituri şi legende”, el citea despre porumbelul călător.
Abandonând lectura el , privind nemişcat o pagină s-a lăsat purtat de amintiri…
A crescut porumbei călători când trăia la bunicul lui, acasă. Fiecare dintre ei avea crescătoria lui, separată. La vârsta de şapte ani Mihai era, alături de bătrânul, membru în asociaţia columbofilă. „Matca”, sau baza crescătoriei lui, o aveam de la bunic. ‘Tatăl” care biologicîi era bunic agrea porumbeii din liniile belgiene, cel mic mergea mai mult pe selecţie, din varietăţile crescute de mai multă vreme în România:”Regele”, „Ţăranca”, „Coadă creaţă„. Porumbeii fumurii se numeau vineţi, cei albaştri, guţi, cei maronii, cu fulgi mai închişi la culoare, pe aripi, trestii, adică asemănători trestiei, cei de aceeaşi culoare, dar fără desen pe aripi, cu două dungi cafenii, se numeau bujori.
În pragul fiecărei ierni porumbeii intrau în „văduvie”, adică îi desperechea, întrucât puii scoşi pe timpul iernii nu ieşeau buni zburători în competiţii iar el dorea ca genitorii să fie puternici şi sănătoşi în primăvară. La sfârşitul lunii februarie îi împerechea după dorinţă, ţinându-i în cuşti separate, în perechi. Când porumbiţa urma să ouă îi lăsa liberi şi ei îşi construiau cuibul.
Când îi trimetea la concursuri, mai ales perechile cu puii mici, veneau foarte repede, de pe distanţe scurte de câteva sute de km. De regulă, zburau fără oprire, uneori făcând o scurtă haltă pentru a bea apă. Amintirile se derulau lent, irizând căldura avremurilor trecute.
Era în prag de iarnă şi desperechease porumbeii dar, din greşeală, a uitat un mascul cu perechea lui în adăpostul destinat iernării femelelor. Şi-a dat seama târziu. Porumbiţa trestie, cu perechea ei, un vânăt frumos şi mândru, cu cap berbecat şi gene groase şi albe, scoseseră doi pui. Prima noapte de ger a omorât unul dintre pui dar celălalt, cu câteva tuleie pe corpul golaş, suferea de frig.
Copilul a luat puiul în casă şi a despărţit părinţii.Puiul s-a dovedit a fi o porumbiţă de culoare deschisă, un maroniu spre gălbui. Mihai a botezat-o Limona. O hrănea dându-i boabe în cioc, una câte una, până a învăţat să mănânce singură. Ţinea boabele la înmuiat în apă cu lapte şi îi dădea boabe dintre buzele ţuguiate, ca şi când ar fi primit boabele din ciocul părinţilor, regurgitate din guşă.
Când era acasă era tot timpul în preajma micului stăpân pentru că era liberă, iar când îi era foame îl lovea cu aripile peste picior.
Până în primăvară, Limona a crescut şi zbura prin casă. Când copilul intra în cameră porumbiţa zbura spre el şi i se aşeza pe umăr sau pe cap. Toată iarna i-a dat vitamine şi calciu. Porumbiţa avea o osatură perfectă, cu aripile la lungimea cozii şi cu treisprezece pene în coadă. Al doilea rând de pene de sub aripi, voltele, erau pline şi crescute armonios. Când a împerecheat adulţii i-a dat şi ei drumul. Nu avea vârsta de împerechere dar nici prea mică nu era. În fiecare dimineaţă făcea antrenamente de zbor cu porumbeii. Avea o trestie de bambus, mufată până la şase metri lungime, în vârful căreia avea prinsă o eşarfă roşie, de mătase, pe care o agita. Stolul compact, format din peste o sută de porumbei, se rotea, în zbor, la înălţime mare, în jurul casei. După două ore de zbor lăsa prăjina jos şi „sportivii”coborau. Limona nu se apropia de alţi oameni dar atunci când îl vedea, chiar din înaltul cerului, strângea aripile pe lângă corp şi se lăsa să cadă în picaj până la câţiva metri de sol, apoi deschidea brusc aripile şi frâna căderea, apoi, cu o fâlfâială scurtă i se aşeza pe umăr şi îl ciugulea de buze sau de ureche.
Joia mergeau la şedinţe la asociaţia columbofilă. Limona mergea pe umărul lui până la staţia de tramvai şi apoi, când el urca în tramvai, porumbiţa zbura paralel cu acesta. Aveau de mers patru staţii şi la fiecare oprire în staţie, Limona aştepta pe câte un stâlp să vadă dacă Mihai va coborî. La coborâre i se aşeza din nou pe umăr, urmându-şi drumul, pe jos.
Oamenii mai în vârstă, colegi de asociaţie, râdeau de copil pentru că Limona asista la şedinţe stând pe masă în faţa lui.
-Ce-i bă, micule, ţi-ai adus întăriri? Vrei să afle şi gălbejita ta strategii de concurs?
Se apropia momentul primului zbor cu puii.
Limona avea să plece cu ceilalţi colegi de generaţie, ceva mai mari ca ea, cu un autovehicul, special amenajat, la prima ei cursă. Lansarea era de la Snagov.
-Ia-ţi adio de la lămâia ta! Fă o poză cu ea că asta nu mai ajunge acasă!
Limona a venit între primii cincizeci clasaţi dar nu era obosită, dar nici nu a ocupat un loc meritoriu. Acelaşi lucru s-a întâmplat la fiecare etapă până la Rădăuţi. Atunci Limona s-a clasat în primii zece veniţi, cucerind un nesperat loc patru, dovedind că este o „fondistă” tenace.
Peste două săptămâni urma etapa cea mai grea, zborul de la Varşovia până acasă. Porumbeii erau transportaţi cu avionul şi lansarea avea loc chiar pe aeroport, într-o pauză între zborul avioanelor. Mihai a participat cu cincisprezece porumbei. De acum porumbeii erau consideraţi adulţi şi antrenaţi. Limona se împerechease cu un băiat frumos, de culoare albastră. Şi aveau pui de aproape trei săptămâni. Perechea ei a rămas acasă iar ea urma să plece la concurs. Seara aMIhai a dus porumbeii la locul de îmbarcare. Peste inelele personale, ce atestau: ţara de origine, asociaţia, anul naşterii şi numărul matricol, s-au aplicat nişte ştraifuri de tablă subţire de cupru, pe care era imprimat un alt număr, de control. Când porumbelul ajungea acasă se desprindea acea „plombă”, o rula să poată intra într-un ceas special şi, în mod automat, se înregistra pe bandă de hârtie, ziua, ora, minutul şi secunda la care a fost marcată sosirea.
Mihai avea emoţii mari. Era prima competiţie internaţională la care participa, el cu porumbeii lui.
Glumind, colegii mai în vârstă, i-au pus Limonei o ştampilă pe coadă „să nu se piardă, piciule şi să nu greşească ţara!”, apoi au introdus-o în cuşca de transport. Cei care au însoţit porumbeii în avion au telefonat în ţară şi aşa s-a aflat că după lansare, pe aeroportul din Varşovia, a fost o furtună mare. Limona cu ceilalţi competitori trebuiau să treacă Munţii Tatra şi apoi Carpaţii.
Pericole nenumărate existau pe tot parcursul, linii de curent, de joasă şi înaltă tensiune, curenţi de aer, păsări de pradă, vânători şi alţi oameni.
Limona a sosit alături de numai zece dintre porumbeii lui, în total unsprezece din cincisprezece. Pentru doi dintre cei care nu au ajuns a primit inelele prin poştă, din Ucraina.
La şedinţa ce a urmat au fost aduse ceasurile de cronometraj pentru verificarea sigiliilor şi la omologarea rezultatelor. Mihai bănuia că Limona a sosit prima dintre cei peste o mie de porumbei lansaţi. După însemnările crescătorilor, neoficiale, Limona venise cu nouă ore înaintea celui de-al doilea clasat.
S-a încheiat verificarea şi omologarea rezultatelor.
Limona era prima! Nimeni nu înţelegea ce traseu a urmat. Stolul uriaş fusese ridicat de un curent ascendent şi purtat spre Ucraina. După calcule, cu harta în faţă, măsurând cu curbimetrele s-a ajuns la concluzia unanimă că Limona, campioana, a urmat un traseu aproape ideal, traversând cele două lanţuri muntuoase numai prin trecători urmând apoi cursa numai la mică înălţime….
-Tati, mi-e somn! Mă culci?
-Hai la culcare!
-Te rog să-mi spui o poveste pe care să o faci acum, pe loc!
-Iar? Mi-ai mai cerut odată, demult, chestia asta dar atunci erai foarte mică.
-Hai, povesteşte-mi mai întâi cum te-am ţinut la uşă până ce mi-aispus povestea ce o invebntaseşi seara.

Categorie: Proză | Vizualizări: 447 | Adăugat de: Bucovina | Tag-uri: Viorel Gongu | Rating: 5.0/1
Intrări de același autor:
Total comentarii : 0
avatar