Acasă » 2015 » Ianuarie » 30 » Lirosofie și erosofie.Poezia ca glas al ființei

de prof.dr.univ.Ovidiu Ghidirmic
10:51
Lirosofie și erosofie.Poezia ca glas al ființei

Mariana Didu este o scriitoare adevărată, în sensul profesionist al cuvântului, autoare a unei opere complexe, însumând mai multe volume de versuri, proză, memorialistică, piese de teatru, aforisme și reflecții filosofice, critică și istorie literară, despre care m-am pronunțat, de-a lungul timpului și asupra cărora am atras atenția, în repetate rânduri.Autoarea este înainte de toate o poetă plină de har, stăpână peste magia ,,cuvintelor îndumnezeite”, așa cum obișnuiește să se autocaracterizeze și să se autodefinească, la modul metaforic.În studiul introductiv de la volumul antologic de versuri, cu un titlu de-a dreptul memorabil: ,,Strigăt de stea călătoare”(Editura ,,Scrisul românesc”, 2004), care ne amintește, întrucâtva, de volumul de debut al Carolinei Ilica:,,Neîmblânzită ca o stea lactee”, spuneam că Mariana Didu profesează o ,,erosofie”, o poezie filosofică despre dragoste.Așa se explică aderența poetei la modelul blagian, materializată în lucrarea ei de referință : ,,Lucian Blaga și morfologia culturii”(Editura ,,Universitaria”, 2008),la origine teza sa de doctorat.
Proza Marianei Didu este în esență o proză lirică și fantastică, de un indubitabil rafinament stilistic, în special cea din microromanul ,,Femeia în spatele oglinzii”(2003), al cărui titlu este un pandant la volumul ,,Femeia în fața oglinzii”, al Hortensiei Papadat Bengescu. De rezonanță blagiană este și titlul volumului de aforisme și reflecții filosofice: ,,Stele în fântânile dorului”( Editura ,,Scrisul românesc”, 2008).
În schimb, ,,Jurnal despre limitele existenței”(Editura,,Universitaria”, 2010) este un jurnal existențialist, de tip heideggerian.
Poezia Marianei Didu este, în linii generale, de factură suprarealistă și ne evocă, pe alocuri, tablourile lui Salvador Dali.Începând cu volumul de față : ,,Poemele ființei”, poeta intră într-o altă etapă a evoluției sale lirice, una superioară.Discursul liric își accentuează caracterul filosofic.Poezia se conceptualizează, devine o poezie de idei.Poeta manevrează cu subtilitate concepte, noțiuni, idei, termeni filosofici și atinge o nouă treaptă a elevației lirice.Acest volum se înscrie aproape în întregime sub semnul existențialismului filosofic.
A ajunge la cultură înseamnă a ajunge la concepte.Conceptul de bază, central, al Marianei Didu devine, în acest volum, ,,ființa”.Poemele acestui volum sunt, în linii mari, ,,poeme ale ființei”, cum bine le intitulează autoarea.
În volumul,,Originea operei de artă”,Heidegger, corifeul existențialismului german, definea poezia ca un ,,glas al ființei”. Și mai spunea același mare filosof că: ,,limba este un adăpost al ființei”, iar,,omul locuiește în cuvânt”, cuvinte pe care ar trebui să le știe și să le însușească toți poeții lumii.
Poeții au - se știe - dreptul la o lume a lor ,,absolută”, ceea ce ne spune și Mariana Didu, chiar în poemul cu care se deschide acest volum, fără să renunțe cu totul la stilul său baroc, încărcat de podoabe, la jocul strălucitor de imagini și de metafore, de o puritate originară: ,,izvor veșnic de ape arteziene / și cristaline / în care se scaldă zimbrii de foc…”.Poemul se încheie cu imaginea lumii absolute a ideilor despre ființă, reprezentată ca o aspirație imposibil de atins (Poem pentru lumea mea absolută”).
Se poate remarca, în poezia de acum, a Marianei Didu, capacitatea excepțională de a concretiza noțiunile cele mai abstracte, așa cum se întâmplă cu ,,timpul”, una dintre categoriile fundamentale ale existenței, care se subțiază și ajunge ca un ,, șarpe”, așa cum ne spune poeta, printr-o splendidă metaforă (,,doar timpul se subțiază ca un șarpe”).Din recuzita stilului baroc strălucitor poate fi decupată și metafora nopților care se desfac asemenea cozii de păun : ,, și nopțile rotate s-au desfăcut în coadă de păun”(cântă -mi frumusețea, iubite ).De altfel, păunul este un binecunoscut simbol al barocului.
Din mai multe poeme de dragoste se desprind ecouri din epitalamurile biblice ale ,,Cântării cântărilor ”.Poeta este atrasă de metafizica profetului Iona și de parabola luptei cu absurdul din piesa lui Marin Sorescu, capodopera dramaturgiei românești postbelice, dar și de prietenia dintre Enkidu și Ghilgameș, din cea mai veche operă literară a umanității, cea care l-a fascinat până și pe Nichita Stănescu, cu care are certe afinități și a cărui înrâurire profundă se observă și în poezia Marianei Didu.
Poeta este preocupată de câteva idei filosofice dintre cele mai importante, cum ar fi :fenomenele originare, primordial (,,primordiile lumii”), mitul androginic al celor două jumătăți predestinate la o eternă căutare, pitagoriciana muzică a sferelor, refacerea cuplului inițial, dar și a sfârșitului lumii(apocalipsa din noi).
Dar, conceptul fundamental rămâne, așa cum spuneam :,,ființa’’.Vom cita din poemul,,Mă doare amurgul”, care poate fi considerat un elogiu al ființei:,,unde este iubire este și ființa / problema ultimă a cunoașterii este ființa…/ ființa nu este cea desăvârșită / numai iubirea ei e desăvârșită…/ fiindcă unde este iubire este și ființa./ când iubești nu te întrebi pe cine iubești / îi iubești părinții, zâmbetul lui / mefistofelic / îi iubești leagănul copilăriei, / îi iubești esența gândirii…”.Un poem este închinat lui Salvador Dali, unul dintre modelele artistice profunde :,,Um chip boem”.Înrâurirea lui Nichita Stănescu și a modului său de a filosofa se poate observa, numaidecât, și în poemul:,,despre ființă și neființă”:,,dar noi mai simțim că sufletul e una cu trupul, / așa cum este una călărfețul cu calul / și eu nu pot reda decât calul / nu și călărețul, / căci există un galop al calului / cu călăreț cu tot...”.
Dar, ,,Poemele ființei”este un volum în care se manifestă cel mai mult, oricât de paradoxal ar părea, înrâurirea lui Constantin Noica din ,,Rostirea filosofică românească”.Poemul ,,sinea și sinele”este aproape o parafrază după filosofia limbajului a lui Constantin Noica, în care dialogul dintre ,,sinea”și ,,sinele” apare ca un joc de-a v-ați ascunselea.De unde se vede că, marele filosof, i-a modelat poetei ființa.Ceea ce nu poate decât să ne bucure, pentru că, de la Constantin Noica, toți avem de învățat.
Unele poeme, din acest volum, sunt pur și simplu ,,eseuri”rimate și ritmate, un exemplu de ceea ce am putea numi ,,poezie hermeneutică ”.
Autoarea și-a însușit, ca înțelepciune de viață, cea mai frumoasă doctrină filosofică și estetică a Antichității :,, kalokagathia”, care unește binele și frumosul.Chiar așa se intitulează un poem eseistic.
Mariana Didu privește lumea de azi, aflată într-o perioadă de declin spiritual, din platoniciana peșteră a anamnezei, ceea ce o face, cum ar fi spus un mare cărturar, care nu mai este printer noi, din păcate- l-am numit pe Bartolomeu Valeriu Anania- contemporană cu eternitatea.

Prof.dr.univ.Ovidiu Ghidirmic

Categorie: Recenzii | Vizualizări: 116 | Adăugat de: Bucovina | Tag-uri: Ovidiu Ghidirmic | Rating: 5.0/2
Intrări de același autor:
Total comentarii : 0
avatar