Acasă » 2015 » Februarie » 8 » Fum de țigară

de Cruți Cristian
13:57
Fum de țigară
Miroase-a lemn de foc în casă
Și-a lipsa ta miroase,
(E-un iz de dor, ce mă apasă),
Și-a zâmbete sfioase...

Și focul parcă își întinde
Gândirea-i în lumini
Ce par în umbră-a se cuprinde.
Doar noi suntem străini...

Și mai miroase și-a țigară,
Că prea fumez, ce-i drept.
Ții minte cum întâia oară,
Prin fum, un înțelept,

Un mag, un vrăjitor, spuneai
Că-ți par, ca-n ceață-adâncă,
Ce-n șoapta lui și în taina-i
Și-n farmecu-i, te-aruncă?

Aș vrea și azi, ca-n alte dăți,
Să-ți simt mireasma-n casă.
Prin fum și umbre să te-arăți
Ca înger... Ca mireasă...
Categorie: Poezie | Vizualizări: 115 | Adăugat de: | Tag-uri: Cruți Cristian | Rating: 0.0/0
Intrări de același autor:
Total comentarii : 0
avatar