Acasă » 2015 » Februarie » 1 » despre ființă și neființă...

de Mariana Didu
16:05
despre ființă și neființă...

semnele,
după care se cunoaște un suflet rațíonal și virtuos sunt:privirea,mersul, glasul, râsul, ocupațiile
și întâlnirile cu oamenii vieții tale…
așa trebuie să fie !
…………………………………………..
dar noi mai simțim că sufletul e una cu trupul,
așa cum este una călărețul cu calul...
și eu nu pot reda decât calul
nu și călărețul,
căci există un galop al calului
cu călăreț cu tot
dar, pe deasupra sa este
galopul călărețului către ținta sa nevăzută
pe primul îl pot reda, dar, pe cel de-al doilea,
-galopul călărețului - nu-l pot reda.
ceea ce pot să fac eu e că
pot antrena perfect caii pentru galopuri
spre ținte nedeslușite 
și spre nicăieri...
spre nicăieriul din mine...
.........................................................
tot ceea ce e adevărat pe lume,
nu se vede,
mai degrabă, pot reda în imagini paradisul 
decât aspirația spre paradis
de vreme ce am pus atât de bine în joc ochiul exterior
trăgând în jos ploapele ochiului interior
..................................................................
cine vrea să fie om adevărat 
trebuie să încerce să devină din viață o umbră
eu nu am ce face cu umbrele !
........................................................................
mă găsiți în mansarda mea fericită
sau sub o iluzorie fericire
oarecum nepăsătoare față de context care,
în definitiv, poate să fie și al altora,
al prietenilor,sau al tuturor celor,
ce vor să rețină ceva pe un ecran interior...!
.....................................................................
problema ultimă a cunoașterii este ființa... 
ființa nu este cea desăvârșită!
numai iubirea ei e desăvărșită...
fiindcă, unde este iubire este și ființa!
când iubești ...
nu te-ntrebi pe cine iubești?
iubești părinții, zâmbetul lui mefistofelic
iubești leagănul copilăriei,
zborul de aripă răsfrânt...spre marginile firii...
iubirea este pentru un text,
nu pentru un context !
.................................................................
de altfel, ce suntem în viață, noi, oamenii...
dacă nu niște biete umbre...ale nimănui...?
și, unde, fiecare devenim mijlocitori 
între umbrele care nu mai sunt
și cele care încă mai sunt...
eu sunt ...cineva,
cineva care a vrut doar să petreacă in lumea 
nu doar să treacă ...prin lumea aceasta...!

Categorie: Poezie | Vizualizări: 140 | Adăugat de: Bucovina | Tag-uri: Mariana Didu | Rating: 0.0/0
Intrări de același autor:
Total comentarii : 0
avatar