Acasă » 2012 » Decembrie » 9 » Când eram

de Mihaela Oana Pop
13:46
Când eram

Când eram frunză, şoaptă îmi erai
Ce-mi mângâia timpanul surd şi umerii-mi descopereai,
Punându-mi aripi şi astfel mă iubeai, oh, mă iubeai,
Cu tine alături lumea toată-mi devenise rai.

Când eram drum, tu erai dezgolit picior
Şi paşii-ţi aşteptam, vibrând din pietre dor,
Mă şerpuiam mereu a chin şi a amor
Doar ca să-ţi simt călcâiul sărutându-mă uşor.

Când eram ploaie, nor îmi erai tu, iubite
Şi-ţi mângâiam obrajii amândoi cu lacrimi împletite,
Mă agăţam cu picurii de pieptul tău, ca braţe chinuite
Şi-apoi m-abandonam, căzând, strigând, fără cuvinte.

Când eram copac, doar tu-mi erai pământul,
Te cuprindeam cu rădăcini şi-ţi încheiam veşmântul,
Cu toamna în privire, cu mii de gheare-mpreunate, implorând eu, vântul
Să mă ajute să m-aplec spre tine, să îmi fii de sprijin, punctul.

(Mihaela Oana Pop – 07.11.2012)

Categorie: Poezie | Vizualizări: 366 | Adăugat de: Bucovina | Tag-uri: Mihaela Oana Pop | Rating: 0.0/0
Intrări de același autor:
Total comentarii : 0
avatar